Ce știu bascii despre Dinamo: „I-am văzut într-un meci amical! Nu se poate vorbi de favorite!”

Ce știu bascii despre Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Athletic Bilbao a intrat în febra meciului cu Dinamo. Bascii au efectuat un antrenament și au susținut o scurtă conferință de presă, urmând ca miercuri să facă deplasarea la București.

Iago Herrerin Buisan, portarul în vârstă de 29 de ani al celor de la Bilbao, a vorbit cu jurnaliștii prezenți la conferința de presă despre dubla manșă din turul trei preliminar al Europa League. Deși sunt conștienți de faptul că o confruntare în sistem eliminatoriu îți poate pune oricând probleme, bascii recunosc că s-au documentat foarte atent în ceea ce privește echipa lui Contra.

„Pe Dinamo am văzut-o într-un meci amical. Știm că trebuie să jucăm foarte bine pentru a obține un rezultat pozitiv. Este o competiție oficială, nu se poate vorbi de favorite. Vom încerca să obținem cel mai bun rezultat posibil”, a declarat Buisan.

Dinamo București – Athletic Bilbao, meci contând pentru manșa tur a turului 3 preliminar al Europa League, se va disputa joi, pe Arena Națională, cu începere de la ora 20:30. Partida retur este programată peste o săptămână.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24 de ani
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×